Am incercat sa neutralizez emotia si frica zborului lung de peste 12 ore. Aveam pregatita deja o plasa cu tot felul de reviste de rebusuri si reviste romanesti (pe care rudele din Romania ni le trimit regulat). Inainte de ziua plecarii spre Mexico, incercasem de altfel o mare curiozitate de a le citi. Exact insa cum iti decalezi o placere pentru a te bucura de ea la timpul potrivit - asteptam sa o fac in timpul zborului... Acest plan urzit din vreme a avut insa o turnura destul de ... romaneasca pentru ca... exact in momentul in care avionul nostru se pregatea sa decoleze - am realizat ca plasa mea cu materiale de zbor se afla in bagajele grele....

Drumul pina in Cancun ni s-a parut interminabil. Stateam pe rindul din mijloc al unui Boeing 737 plin de calatori. In dreapta noastra, pe sirul de la geam, statea o familie de nemti - parinti si copii - care ne-au alimentat pina la aterizare cu stari crescinde de mirare, iritare, nervi si in final exasperare. Odraslele teutone- pubere au baut - dupa calculele noastre - cel putin 240 de cutii de coca-cola - in cele 13 ore cit a durat zborul - deci cam 20 pe ora. Puberul cel mai iritant (in jur de 16 ani) a dormit succesiv cu picioarele in brate la maica-sa, pe umerii ei, in locul ei - dupa propria-i dorinta a ramas singur pe 3 locuri, a rigiit constant si din ce in ce mai zgomotos... - iata scene care ne-au colorat zborul in locul multlipsitelor rebusuri si reviste care zaceau fara emotii in burta de bagaje a avionului.

Avionul a zburat deasupra Groenlandei si de pe locurile noastre ne-am alaturat si noi - la un moment dat - unei treimi din calatori pentru a privi in jos spre gheturile fara primavara si miscare de jos. Dupa un ocol rotund deasupra Canadei si apoi deasupra coastei vestice ale Americii si Californiei- am ajuns intr-un final in Cancun - pe la ora 9 locala. Asta insemna de fapt pentru noi- 3 dimineata. Desi destul de devreme, aeroportul in sine - dormita. Toate pravaliile comerciale care de obicei pigmeanteaza un aeroport erau inchise in spatele gratiilor metalice si inundate de intuneric. Nota de 'sic' era asigurata de marmura lucioasa, neagra, atent spalata a salilor imense. Cu siguranta - aeroportul din Cancun este mult mai mare, mai modern si - of da! - mai curat decit Otopeni-ul... La punctul de frontiera - am reusit sa blocam intrarea. Se pare ca soldatul care controla pasapoartele nu mai vazuse niciodata un pasaport romanesc cu viza de Mexic. L-a intors pe toate partile, l-a privit in lumina, l-a indoit si aproape ca l-a mirosit. Mda - am intrat totusi in regatul Maya. Am inginat amindoi un 'Gracias ' timid. In afara de "dinero" (bani) si 'por favor' (va rog) mai stiam citeva cuvinte. Cu doua luni in uram eu incepusem un curs de limba spaniola - dar aveam sa descopar curind ca micul meu vocabular e insuficient si destul de zgircit...

Dupa ce am intrat in posesia bagajelor - ne-am grabit spre poarta de iesire. Ne astepta microbuzul reprezentantei agentiei de turism. Desi nu erau grele - - spre disperarea noastra - cineva ne-a insfacat gentile din mina. Ups. Erau niste fete mici de statura - cu fata plina de zimbet. Nici urma de raufacatori. Dupa citiva metri - cineva ne-a soptit - Tip! 0 Dineros!... Aha. Florin s-a scotocit dupa bani imediat. Micul nostru lux ne costa 5 dolari. Din experienta... nimeni nu poseda maruntis de rest in Mexic.

De la Cancun pina la Playa del Carmen - locul destinatiei noastre - am incercat sa motai in microbuzul cu aer conditionat. Tot din experientele noastre - un lucru s-a confirmat din nou. In zonele f calde - aerul conditionat e folosit la extrem, cu ura. Din spatele microbuzului - auzeam palavrageala non-stop a soferului cu insotitoarea lui. Singurul pulovar scos din bagaje nu reusea in nici un caz sa ma incalzeasca...

Autostrada Maya este impecabila. Ma minunam in gind ce bine e semnalizata - Benzile erau desparite de semnalizatoare montate in sosea. Foarte usor de tinut banda - noaptea. Probabil ca nu mai trebuie sa mentionez faptul ca soferul dadea mai multa importanta insotitoarei decit soselei. De ce? Pentru ca in tarile latine - asta e oricum o regula...

Intr-un sfirsit an ajuns in Playa del Carmen, depusi nauci de oboseala la receptia hotelului Albatros Royale. Receptia - in aer liber - in mijlocul unei gradini multicolore. Copaci infloriti in rinduri, intr-o eterna primavara...Hotelul, in exact centrul de noapte al Playei, si exact pe malul marii, este un o alternativa mai mult decit binevenita si convenabila la restul hotelurilor din zona. Este de fapt recomandabil tinerilor care vor sa alocheze in alte feluri restul cheltuielilor (foarte substantiale care vor urma..) In general, preturile sint foarte piperate si mentinute la stachete infioratoar de inalte de 'nemtii' continentului american: Americanii.

Ajunsi in camera, nu am rezistat tentatiei de a iesi din nou pe strada. Plini de nerabdare, am ignorat diferenta de fus orar si am coborit scarile spre continua fiesta mexicana. Trompetele si chitarele se auzeau de pretutindeni, noaptea era calda si instelata, din apropiere vuietul si mirosul oarecum infundat al oceanului se amesteca discret cu toata harmalaia latino-americana si cu mirosul generalizat al tortillei.
Zilele care au urmat s-au impletit cu soarele si plaja. Golful Caraibelor, la prima intilnire, a fost cald si primitor. Apa nu era la fel de fierbinte ca in Thailanda ci era mult mai placuta. De un verde uimitor, cu niste valuri de vis, lungi si foarte dantelate. In primele zile, totul parea minunat pina la apropierea serii. La ora cind valul de turisti se pregatea parfumindu-se de masa, noi nu puteam sa ne bucuram decit de un pui de somn care se prelungea pina la ore tirzii. Diferenta de fus orar e un lucru deci cit se poare de serios...Ajungeam in schim primii pe plaja, odata cu rasaritul soarelui - lucru de altfel imposibil de facut la longitudini europene - chiar la timpul cind imense pete negre incepeau sa se desluseasca la orizontul oceanului. Treceau Cruise-uri spre sau dinspre Cozulel, insula al carui profil electro-luminos i se poate zari noaptea din Playa del Carmen.

Ritualul de seara al mesei incepea cu aceesi plimbare printre terasele si barurile cu mese intinse pina pe mijlocul drumului, in romantica si atotprezenta muzica Mariachi. Un slalom printre gura-casca si tot felul de animatori care ofera care mai de care oferte tentante de masa sau cupoane de cite un pahar de bautura gratis. Surprinzator, masa e scumpa - piperata la pret si nu de traditionalii jalapenos... Raportat la nivelul de trai al mexicanilor si la problele lor economice, preturile sint - asa cum ma repet - infioratoare. Explicatia nu poate sta decit in foamea care ii acapareaza pe cei poate 60-70% din turistii care isi plimba burtile prin zona la vremea mesei: americanii. O da! Vesnic flaminzi, galagiosi, burtosi, nesuferiti si doldora de bani, turistii americani au modificat fara voia lor meniurile tipice mexicane in alternative Mac-Burger-Texmex. In locul renumitelor mincaruri mexicane, cel mai ades te intimpina colectii de steak-ri, burgeri si american pizza. Nici urma de 'burito' sau mincare picanta. Probabil ca asemenea mincaruri se gasesc bine merci doar in sate ferite de turism si de dolari, pe mesele mexicanilor...Mincarea traditionala Maya este si ea modernizata si extrem de scumpa. Asta doar pentru ca mai are niste adaosuri de fasole...In general mincarea mexicana din Playa m-a dezamagit. Nu as putea spune ca m-a impresionat prin taco si guacamole pentru ca pe astea oricum le stiam din Olanda si le putem cumpara in orice supermarket.

Rasaritul soarelui - vazut de Florin

Pitoresca intrare
a Hotelului Albatros Royale

In fata docului de la "Senor Frogs"...
asteptind vapoarele de pe Cozumel

Clasica poza de la malul oceanului
In spate un Cruise...

o zi cu valuri...dupa unul mai involburat...
Rest pe malul marii
Continental Plaza (La Pergola)
ce n-as da sa fie toate zilele asa...

Ora de tenis

Delfinul Maya - mult mai obisnuit cu oameni decit noi cu delfini...

O feerie pe apa - niste momente perfecte de fericire !
- Noi la 'mina' delfinilor.... -